Am primit linkul de mai jos din partea cuiva drag (este un articol referitor la retrocedarea icoanelor din proprietatea statului catre biserici) si, daca tot m-am adunat cat sa las un comment - dar si pentru ca sunt obosit - postez cele cateva randuri si aici.
http://www.criticatac.ro/2707/despre-icoane-si-arta/
Icoana – vorbesc despre cele de valoarea celor care ocupa primul etaj al Galeriei Tretyakovskaya – nu este un obiect realizat in atelierul artistului si ‘expus’ in biserica, ci parte organica a bisericii.
Rubliov picta IN spatiul bisericii pentru ca icoana urma sa devina parte a unui ansamblu; numai in cadrul acestui spatiu icoana isi dezvaluie valoarea, inclusiv cea artistica: iconarul (din nou, cei de valoarea lui Rubliov sau a lui Teofan Grecul) isi gandeste icoana functie de pozitia pe care o va ocupa in biserica, functie de celelalte icoane care o inconjoara, de pozitia relativa a celui care se roaga in fata icoanei etc.
Stiu un specialist in istoria artei care, atunci cand intra in bisericile Suzdalului sau Vladimirului – pentru o activitate de cercetare cat se poate de seculara – ingenunchiaza tocmai pentru ca stie ca iconarul a pictat cu aceasta unghi de privire al rugatorului in minte.
Un alt exemplu (dar sunt nenumarate nuante) – am asistat la o prezentare in cadrul unei conferinte in care s-a analizat o reprezentare a Rastignirii care, la prima vedere, era destul de banala. Apoi ni s-au prezentat icoanele din JURUL Rastignirii si am ramas uimit de valoarea pe care o castiga o pictura in contextul ei original – SUB icoana Rastignrii, de exemplu, era reprezentata tradarea lui Iuda, un Iuda spre care se scurgea sangele lui Hristos. Luata in sine, Rastignirea aceea nu iesea din canonul clasic – in contextul original, insa, in combinatie cu oricare dintre icoanele dimprejur, provoca un intreg discurs teologic in mintea privitorului. Si, repet, este un exemplu minor.
Cat despre privitorul de alta religie (musulmanul pe care il pomeniti): daca vede o icoana in muzeu, NU va face diferenta intre icoana si oricare alta pictura TOCMAI pentru ca nu stie contextul. Iar muzeul este o institutie minunata (care ar trebui, intr-adevar, sa fie mult mai puternic sprijinita financiar) si poate face multe – insa a oferi contextul in care o pictura sa devina icoana pentru un musulman nu poate face. Exemplul acesta cu musulmanul este, daca il gandim pana la capat, argumentul suprem pentru care icoana are nevoie de biserica pentru a fi apreciata pentru ceea ce este.
Inchei cu exemplul mult-pomenitei (si pe drept cuvant) Galerii Tretyakovskaya – cea mai de pret icoana a Galeriei nu este Sfanta Treime a lui Rubliov, ci Icoana Maicii Domnului din Vladimir. Aceasta icoana (originalul!) a fost mutata intr-o biserica alaturata muzeului, care a fost incorporata in muzeu tocmai pentru a-i reda icoanei cadrul original: biserica respectiva (cu hramul Sfantului Nicolae) functioneaza atat ca parte din galeria de arta, cat si ca biserica, in care se slujeste Sfanta Liturghie zilnic, in fata a zeci de turisti si iubitori de arta, de toate credintele lumii.
