Nu am o părere limpede faţă de fragmentul de mai jos (extras dintr-o scrisoare a lui Aleksei Homiakov către William Palmer, un preot anglican), însă este genul de text tulbure, în care se fac observaţii foarte inteligente, dincolo de care simţi că se ascund altele încă mai inteligente, asa că vă îndemn să-l citiţi (dacă nu pentru altceva, măcar pentru efortul meu de a-l fi tradus!); prin urmare, iată ce scrie Homiakov:
“(...) iertaţi-mă daca veţi găsi ceva dur sau aparent jignitor în cuvintele mele.
O convingere foarte slabă în probleme doctrinare poate atrage un romano-catolic către Protestantism, sau un protestant către Romano-catolicism. Un francez, un german, un englez vor trece la Prezbiterianism, Luteranism, la Independenţi, la Cameronieni şi, în genere, la orice formă de credinţă sau ne-credinţă; însă nu va trece la Ortodoxie. Atâta timp cat nu se desprinde de cercurile doctrinare care îşi au originea în lumea vestică, el se va simţi încă “acasă”; dincolo de aparenta schimbare pe care a făcut-o, el nu simte acea groază a apostaziei care face ca, uneori, trecerea de la înşelare la credinţă să fie la fel de dificilă ca aceea de la credinţă la înşelare.
(Trecând de la Protestantism la Catolicism; sau invers) el va fi condamnat de foştii săi fraţi de credinţă, care-i vor cataloga acţiunea drept negândită sau, poate, de-a dreptul greşită; însă nu va fi întrutotul o nebunie curată, care să-l lipsească, într-un anume sens, de drepturile sale de cetăţean al lumii civilizate a Vestului. Şi e firesc. Întreaga doctrină a Vestului este născută din Romano-catolicism; îşi simte (deşi inconştient) solidaritatea cu trecutul; îşi simte dependenţa de o ştiinţă comună, de un crez comun, de o linie comună a vieţii; iar acea ştiinţă, acel crez, acea viaţă sunt cele latine.
La asta făceam referire (într-o scrisoare anterioară) când spuneau că toţi Protestanţii sunt Cripto-Catolici. Ar fi foarte simplu de arătat că în Teologia lor (dar şi în filosofie) definiţiile tuturor obiectelor de credinţă sunt pur şi simplu extrase din vechiul sistem Latin. (...) Prin comparaţie, a trece la Ortodoxie apare ca o apostazie de la trecut, de la ştiinţa, crezul şi viaţa trecutului; înseamnă saltul într-o lume nouă şi necunoscută, un pas îndrăzneţ de făcut.”
- Fragment din corespondenţa lui Aleksei Homiakov cu William Palmer, tradus din “On Spiritual Unity: A Slavophile Reader” (Lindisfarne Books, Hudson, 1998) -
---
Urmează un fragment de două pagini în care respinge ideea corespondentului său despre oportunitatea unei uniri a Bisericii Ortodoxe cu Anglicanii ca urmare a existenţei unui număr mare de episcopi anglicani care au, în fapt, o credinţă ortodoxă. Homiakov contra-argumentează subliniind că astfel de păreri rămân mărturisiri individuale, indiferent de gradul si numărul celor care le fac, si, atât timp cât nu se materializează într-o mărturisire dogmatică a comuniunii eclesiale, nu pot fi suport pentru unire nici dacă ar ajunge să fie părerea majorităţii.
Iar după fragmentul ăsta intră intr-un pasaj teribil de interesant despre cum (şi dacă) este posibil accesul la Adevăr şi din afara Bisericii – totul în episodul următor :)
