m-am contrat ieri cu cineva drag ref ce ne asteapta peste ceva ani: eu, unul, sunt pesimist en-gros (pesimist cand ma refer la Biserica per ansamblu) dar incurabil optimist en-detail (cand ma gandesc la relatia intima a fiecarui suflet cu Hristos); fireste, ptr ca altfel n-ar fi fost rost de contrari, personajul din dreapa mea (urechea buna) era exact pe invers.
de fapt, intrebarea e stupida, ptr ca viitorul nu e treaba noastra - treaba noastra este aici / acum: din grija asta excesiva ptr viitor au rasarit toate generatiile care si-au amanat viata ptr faimosul ideal 'lasa, macar copiii nostri', replica sub care se ascunde, de fapt, frica de a incerca sa schimbi lucrurile si un soi de 'merge si-asa' specific romanesc. duhovniceste vorbind, amanatul asta al vietii e faliment curat, pentru ca nu-i poti pasa bietului copil sufletul tau, cu pacatele si patimile tale, ca sa se ocupe el de mantuirea ta, pe motiv ca ptr tine 'merge si-asa'
si, pana la urma, nici cei care s-au axat pe trecut n-au sfarsit mai bine duhovniceste, ptr ca obsesia trecutului ascunde, in majoritatea cazurilor, o frica de prezent si o pasiune interioara ptr ura: istoria e atat de darnica in motive ptr care sa urasti pe toata lumea (mai putin pe tine si "ai tai")! "istoricul", ca personaj, este profund nationalist (in sensul 'noua dreapta'), totalitar, misogin, incult (propria tara este centrul lumii - restul lumii este o periferie mai mult sau mai putin relevanta), fundamentalist (fie in religiozitatea, fie si ateismul sau) si, in genere, stapanit de toate fobiile lumii.
dar, sa nu uit de personajul (pozitiv, drag) care-mi soptea in urechea buna despre cat de pline sunt bisericile si cat de multi tineri vin la spovedanie:
lucruri adevarate acum, dar inselatoare pe termen mediu si periculoase pe termen lung. am sa las bisericile pline deoparte (amintindu-mi doar de vorbele sfintilor despre vremurile in care "bisericile vor fi acoperite cu aur si pline de oameni - inlauntru, insa, nici un suflet de crestin") si am sa spun doar ca prezenta unui numar mare de oameni la spovedanie este si el irelevant, pentru ca duhovnicia nu se cuantifica (virgula) cantitativ: relatia sufletului cu Dumnezeu este 'masurabila' numai in termeni de felul - autenticitate, intensitate, sinceritate etc
singurul lucru relevant este aceasta calitate a relatei cu Dumnezeu: nu numarul celor care vin sa se spovedeasca trebuie urmarit, ci calitatea spovedaniei lor - iar aici, dinamica este cu totul alta.
(gata - am obosit; mai scriu maine)
