majoritatea multimii care vine astazi in biserici cauta in preot o alinare pentru probleme care tin de viata lor psihica, nu cea duhovniceasca - nimic nou, de altfel, pentru ca acelasi lucru se intampla dintotdeauna (sunt frecvente exemplele in care Sfintii Parinti dau sfaturi despre cum sa te porti cu fiecare om, functie de starea lor sufleteasca, nu cea a duhului).
ceea ce difera este gradul de disponibilitate a celui care vine la spovedanie de a accepta ca starea psihica in care se afla are o cauza pe care trebuie sa o indeparteze. cu alte cuvinte, majoritatea au un grad zero de toleranta la ideea ca ceva trebuie schimbat in ei insisi. cu infinitele variatii de rigoare, bineinteles, pentru ca nici un om nu este identic altuia. in fapt, aceasta lipsa de disponbilitate de a-si accepta greselile echivaleaza cu o idolarie duhovniceasca fata de propria persoana.
crestinul nu vine la duhovnic sa afle ce trebuie sa schimbe in viata lui astfel incat sa devina 'asemanator' lui Hristos. ideile Sfantului Pavel - sa gandim cu mintea lui Hristos, sa nu mai traim noi insine, ci Hristos sa traiasca in noi (cu nesfarsitele implicatii duhovnicesti, indeosebi cele legate de 'golirea de sine', 'rastignirea sinelui' etc) - sunt nu numai straine, ci chiar amenintatoare, "disturbing" pentru majoritatea crestinilor acestia care se inghesuie la spovedanie in anii din urma. iar duhovnicul se gaseste in situatia in care exact ceea ce propovaduieste (Rastignirea lui Hristos) trebuie ascuns si "livrat" in taina, pentru ca sminteste pe cel cre se spovedeste.
si asta, repet, pentru ca ei vin in scaunul spovedaniei cu o gandire formata dupa calapodul lumii contemporane, care ne spune zi si noapte ca nimic nu e in neregula cu noi, totul e firesc etc. - vreau sa subliniez aici clar ca nu ma refer la cazurile "extreme", de felul homosexualitatii, ci la lucruri banale, de zi cu zi, de la lenea de a spune o rugaciune, la dezinteresul de a citi un capitol din Noul Testament, in conditiile in care zilnic se risipesc ore in sir in fata televizorului, internetului si revistelor de toate felurile (din nou, nu sunt habotnic, nu am nimic impotriva acestor medii de informare - dovada, printre altele, ca tin acest blog - insa sunt total pornit impotriva utilizarii lor gresite)
omul vine si-ti spune, mai mascat, mai pe ocolite, cuvinte peste cuvinte care, dincolo de variantiile specifice, se traduc prin: "eu am aceste probleme si stiu deja ca aceste probleme se datoreaza altora (parinti, sotie, colegi de serviciu) - prin urmare, vreau alinare si nu-mi vindeti baliverne cu rugaciuni, pocainta si alte cele, pentru ca eu n-am facut nimic gresit si sunt absolut in regula"
desigur, iar o spun, sunt infinite variatii: unii accepta multe "interventii" din partea duhovnicului, se roaga, tin posturile, dar intotdeauna exista o limita a sigurantei, o zona-tampon dincolo de care accesul este interzis.
are sens sa va mai spun ca sursa problemelor este INTOTDEAUNA localizata DINCOLO de linia de siguranta, in acea zona no-access in care se ascunde idolul pe care l-am ridicat propriei persoane, propriului eu?
iar rolul duhovnicului tocmai asta este: sa distruga acesti idoli si sa zideasca, in loc, un eu dupa chipul si asemanarea lui Hristos. de asta, inevitabil, in viata fiecaruia, exista un moment in care duhovnicul este dusmanul numarul unu - pentru ca vrea, la modul cel mai literal, sa ucida ceea ce sunt. intentia de dincolo de aceasta "crima", invierea mea duhovniceasca intr-un eu dupa chipul lui Hristos, e prea putin importanta in momentele acelea.
ca sa inchei odata cu postarea asta: nu am darul ghicitului in cafea (desi sunt dependent de ea), insa tare ma tem ca din afluxul asta de tineri piosi mare lucru n-o sa se aleaga. atata timp cat tin cu dintii de "ceea ce sunt" si nu-i permit duhovnicului sa treaca de acea linie de siguranta pentru a ucide in ei idolul pe care si l-au contruit din propria persoana... merg pe mana Sfintilor: aglomeratie mare, suflete de crestin mai rar.
