de-contextualizare: pentru a-si depasi conditia, pentru a se deschide catre realitatea lui Dumnezeu, omul trebuie sa-si nege propriul construct.
Sf. Scriptura + Sfintii Parinti: a ura / a uita / a nega / depasi lumea, mama si tatal, sotia si copii, neam si avere, cariera si pe sine insusi - omul isi gaseste existenta numai desprinzandu-se de sine insusi si alipindu-se de ceea ce-i este exterior: Dumnezeu insusi: omul isi gaseste implinirea numai depasind cele care-l definesc in lumea zidita si alipindu-se celor care il definesc in lumea ne-zidita.
a se depasi inseamna a nu avea incredere (pana la moarte - parintii pustiei spuneau: nici dupa moarte, pana la picioarele lui Hristos) in propriul intelect, in propriul psihic, in propriul trup, ptr ca tot ceea ce ma defineste poarta pecetea zidirii si, implicit, a mortii - daca ma reduc la oricare dintre aceste elemente interioare / proprii mie ca zidire, voi esua intr-o realitate falsa a propriei mele fiinte si voi ramane in limitarile mortii nimicului din care sunt creat.
ca orice obiect de arta, ca orice metafora, eu, omul, nu imi gasesc implinirea ('sensul') in nimic din ceea ce ma alcatuieste: asa cum o metafora poetica nu isi gaseste implinirea in nici unul dintre cuvintele folosite, nici omul nu isi gaseste implinirea in nici unul dintre elementele care il construiesc.
iar daca o metafora este limitata la sensul unui cuvant, unei expresii, metafora moare, este redusa la nivelul intelectului si sfarseste intr-o parodie, o masca a adevaratei sale realitati / la fel si omul - daca se limiteaza si se defineste prin oricare element care il alcatuieste, oricat de inalt sau nobil, se pastreaza in planul mort al zidirii, iar definitia pe care si-o aplica nu este decat o parodie, o masca a adevaratei sale realitati: in fapt, un idol al propriei persoane, definit prin sine insusi, nu prin raportarea smerita la Dumnezeu.
un idol este intotdeauna obsedat de definitii, un idol va fi pururi ocupat sa traseze garduri / distante intre el si ceea ce-i este exterior, pentru a-si proteja existenta, in vreme ce un dumnezeu, adica un om care a intrat cu adevarat in Viata lui Dumnezeu, isi va gasi implinirea numai in desertarea de sine, in negarea propriei vieti si participarea la Viata Celui de langa.
