o propozitie care se invarte in capul meu de cand m-am intors in biserica: arta este vitala pentru mantuire. a fi 'artist' (in sensul cuiva care percepe viata intr-un anume fel, cu o anume sensibilitate si receptivitate) este, atat cat mi-a fost mie dat sa invat din propria-mi experienta, absolut vital pentru mantuire.
este o propozitie de care ma tem eu insumi, pentru ca, aparent, este foarte dura si profund exclusivista; din acest motiv, trebuie neaparat plasata in contextul in care ea vietuieste in mine: iar asta va fi dificil de facut si va necesita, ma gandesc, multa rabdare: atat din partea mea, cat si din partea voastra. dar este una dintre cele mai puternice 'doctrine' ale sufletului meu si, daca tot m-am inhamat la povestea blogului asta, macar sa o fac in mod onest.
in genere, oamenii insisi par a se 'specializa' de-a lungul vietii intr-un anume fel de a intelege lumea si a reactiona la ea: unii opteaza pentru o atitudine de tip 'stiintific' (pozitivist, cu o tendinta de definire a lucrurilor, cu o inclinare spre autoritate si disciplina), in vreme ce altii se orienteaza spre o raportare 'artistica' la realitatile vietii si a propriei persoane (cu un tip de cunoastere negativ, preponderent apofatic / o tendinta de a invata prin experiere nemijlocita si o respingere a oricarei pozitionari 'tari', autoritare fata de lume).
stiinta / arta sunt doua forme de investigare a realitatii: sunt doua feluri de antene, iar noi trecem prin viata ca niste melci, pipaind ici-colo, bajbaind intr-un intuneric atat de generalizat incat nici nu-i mai sesizam prezenta (am involuat duhovniceste pana acolo incat acest intuneric ne-a devenit familiar si ne comportam acum ca niste cartite, fiindu-ne mai proprie existenta in intuneric si temandu-ne mai degraba de perspectiva iesirii la lumina).
la modul foarte simplist, dintre aceste doua tipuri de 'lectura' a lumii, nici unul nu poate exprima deplin / epuiza realitatea duhovniceasca (iar pe noi aceasta ne intereseaza, cealalta fiind un simplu 'cort' care urmeaza a fi 'strans' la un moment dat) - prin urmare, atat stiinta cat si arta nu fac altceva decat sa propuna o varianta specifica de interpretare a lumii: ambele promit o explicatie, insa nici una nu este capabila sa o ofere acum - in amandoua lecturile, 'cheia', solutia este intotdeauna amanata.
cu alte cuvinte, suntem chemati sa optam intre doua forme de a crede: nici stiinta, nici arta nu pot oferi mai mult decat doua sisteme de credinta care (daca ne-o asumam si ii punem in practica 'doctrinele') ne promit accesarea ultimei realitati: este foarte important sa sesizam faptul ca nici una nu are o interpretare a acestei realitati, ci numai o promit, sub forma comuna a chemarii spre credinta: "crezi in stiinta" sau "crezi in arta", ca forme de accesare a Adevarului, sunt, in ultima instanta, ambele, reductibile la acelasi frustrant (dar ne ne-ocolit) "a crede".
