Doamne ajuta / buna dimineata:
aseara am revazut breaking the waves: unii stiti cat de drag imi e mie von trier, asa ca randurile astea nu sunt decat reluarea unor ganduri mai vechi. un film despre bunatate, pe care il inteleg de la primul cadru pana la ultimul. si o perspectiva a lucrurilor, o viziune asupra vietii cu care ma identific total. si nu e singurul lui film in care se intampla asta: idiotii lui von trier e o capodopera / la fel si dogville / si europa.
un film despre canibalism, despre cum muscam unii dintr-altii, fara sa stim ce facem, despre o viata in care intentiile sunt cu totul altele decat ce se materializeaza in urma faptelor noastre, despre credinta, Dumnezeu si biserica, despre o nestavilita deznadejde, durere si instrainare unii de altii.
iar la final, despre nadejdea cea mai mare.
o declaratie de iubire si de nadejde, in pofida tuturor evidentelor, adusa Domnului de cineva din strafundul iadului. putine lucruri ma bucura mai mult decat o astfel de declaratie: pentru ca este si declaratia mea, o inteleg, vine dintr-o desfigurare a sufletului pe care o stiu pe propria-mi piele si o vad in jurul meu, in fiecare dintre voi, fara exceptie, intr-o forma sau alta / la o intensitate sau alta.
cine n-a vazut breaking the waves o sa simta ca bea cafeaua singur astazi. pai, daca ai ratat asa minunatie, o meriti!
dar tot va imbratisez. si tot al vostru raman, in Domnul.
s
---
mi-a venit azi-noapte un gand: de la breaking the waves mi se trage. un gand despre iad. despre existenta sau nu a iadului - e evident ca nu stim nimic. iar cine spune ca stie, e stapanit de mandrie, pentru ca Domnul si afirma / si infirma iadul.
iar daca spun ca nu este iad, atunci pacatuiesc, pentru ca nadajduiesc prea mult in dragostea lui Dumnezeu / iar daca spun ca este iad, iar pacatuiesc, pentru ca deznadajduiesc de dragostea lui Dumnezeu si-i pun eu limite.
asa ca mai bine sa nu spun nimic. sa tac si sa-mi vad de viata.
o viata construita in jurul raiului, cu nadejde si curaj, cu ochii la Domnul si mereu cu fata inainte / mai bine asa, decat sa-mi infasor viata pe axul iadului, pe frica de pedeapsa, pe panica si paralizia condamnatului.
'fie, Doamne, mila Ta spre mine, dupa cum si eu am nadajduit intru Tine'
iar noi sa nadajduim pana la capat.
mai imbratisez o data. tot in Domnul.
tot s.