acum, la inceput de septembrie, am facut ceva curatenie pe blog, ca sa pot renunta la varianta cu invitatiile: e mai firesc asa.
prima notita, de data asta, porneste de la predica unui parinte cu care am slujit ieri: vorbea sfintia lui despre cat se straduieste Hristos Domnul sa spulbere in noi pre-supozitiile, pre-conceptiile, pre-definitiile pe care noi singuri le formam si le cimentam si care au ca efect exclusiv pierderea Duhului si slujirea intru litera.
asa cum au facut si evreii, construindu-si o imagine-idol a lui Hristos, imagine cu care, fireste, Adevaratul Hristos nu S-a identificat, ceea ce a facut ca poporul ales sa nu-L recunoasca pe Acela Care ii alesese - desi, desigur, poporul evreu nu este decat un exemplu, cel mai elocvent, insa numai un exemplu: acelasi pericol ne pandeste si pe noi, atat in grup, ca Biserica si natie, cat si pe fiecare dintre noi, in feluri individuale, specifice de la unul la altul.
nici o descriere nu Il cuprinde pe Hristos, iar de Hristos sunt legate direct si notiunile de Biserica si Om: Omul este imagine a Unui Dumnezeu Absolut, imposibil de cuprins si exprimat in termeni 'ziditi' (pentru ca si mijloacele noastre de reprezentare poarta pecetea imperfectiunii zidirii) si, ca atare, Omul insusi, in deplinatatea sa, este un absolut imposibil de cuprins / exprimat. Cititi-l pe pr Sofronie (macar Nasterea intru Imparatia cea Neclatita), nimeni nu surprinde lucrurile astea mai limpede decat Sfintia Lui.
Inchei cu ceva ce am notat la unul dintre seminariile de Patristica: dupa Schimbarea la Fata, Hristos le porunceste Sfintilor Apostoli sa pastreze Taina pana dupa Inaltarea Fiului Omului, intelegand prin aceasta Rastignirea, Pogorarea la iad, Invierea si Inaltarea Sa. Aceasta porunca a lui Hristos, de a INTELEGE Taina a ce este Omul (pentru ca asta le dezvaluie, in fapt, Sfintilor Apostoli prin Schimbarea Sa la Fata: adevarata masura si slava a Omului), insa a nu cadea in mandrie si de-lasare stiindu-o.
Cu alte cuvinte, sa stim exact CE suntem chemati sa devenim, dar sa pastram aceasta taina pana dupa propria rastignire si pogorare la iad, pana dupa propria inviere Domnul.
Cu Dumnezeu inainte. Al vostru, s.