rugaciunea asta e luata din Epistola Intai catre Tesaloniceni (1 Tes 5; 23-24) si este, in original, binecuvantarea cu care Sf Pavel isi incheie epistola. e posibil sa fie cea mai calda scrisoare a Sf Pavel si asta se simte pas cu pas, pe masura ce o parcurgi - e scrisa catre o Biserica pe care o intemeiase el insusi si de care nu apucase sa se bucure, pentru ca fusese alungat din localitate inainte de a-si fi incheiat lucrarea.
e frumoasa si tandra epistola asta: Sf Apostol are atitudinea nostalgica a unei mame care a fost smulsa de langa prunc inainte de a fi apucat sa-l vada mergand - e tare bland Sfantul aici si numai pe alocuri se lasa purtat de griji trecatoare, venite parca din alta parte, din zone intunecate ale vietii sale, dar care nu tulbura tonul cald si parintesc de ansamblu.
eu am obiceiul asta (o sa vedeti ca se repeta), de a prelua o binecuvantare a Sfintilor pentru altcineva si a o indrepta asupra mea si asupra noastra / sau preiau o rugaciune de multumire a lor catre Domnul si o folosesc si eu, multumind pentru cele de care mi-e mie plina inima. insa mai ales binecuvantarile imi place sa le fur: am senzatia ca Dumnezeu sta deasupra si pune palma peste Sf Pavel si cei pe care ii cuprinde rugaciunea sa, iar eu ma strecor repejor si pe nestiute, cam cum se strecura motanul meu dupa mancare, sub palma asta plina de dragoste si ingaduinta a Domnului. imi mai imaginez si cum ma suprinde Sf pavel cu coltul ochiului varandu-ma sub hainutza lui si el, sarmanul, nu zice nimic. ce-ar mai putea zice? ca doar le stie si le intelege pe toate...
