luna trecuta am fost pe lindisfarne island (ashtia-i spun si holy island, ptr ca aici a trait Sf Cuthbert: unul dintre sfintii care-si duc traiul si prin sufletul meu, sarmaneii; o sa scriu si despre el cat de curand); si acolo am vazut o reproducere digitalizata a celei mai vechi Scripturi a angliei: the lindisfarne Gospels - o minunatie, cu o caligrafie teribil de delicata, cu semne pictate, cu animalutze si flori si tot soiul de minunatzii integrate in corpul literelor, o splendoare absoluta.
si tot de curand, la windsor, m-au rusinat printzii aia de demult care ishi incropisera (ei insisi, imi place mie sa cred) niste carticele de rugaciuni personale, cu ingeri stangaci, in tot felul de poze nefiresti, cu scris ba prea mare, ba prea mic, ba tremurat, ba atat de apasat ca trecuse prin foile subtiri-subtiri de atata vreme: cert e ca oamenii isi facusera ei carticelele lor de rugaciuni, in care copiasera tot ce-i privea in mod esential (n-am avut vreme sa stau cat as fi vrut, dar banuiesc ca rugaciunile domnitzelor aveau de-a face cu fetzi frumoshi care sa vina, sa vina! in vreme ce tinerii cavaleri duceau grija razboaielor, averilor si titlurilor nobiliare: lucrurile nu se schimba atat de drastic, doar se nuantzeaza din vreme in vreme)
si, finally, acum o saptamana am petrecut cu mishu niste zile scoase dintr-o cutie fermecata la care am acces tare rar si am tras cu ochiul in carnetzelul ei cu picturi zilnice si-am vazut asa niste frumusetzi, ca am decis ca a venit timpul sa imi incep si eu o carticica de rugaciuni:
PRIN URMARE:
aseara am stat si-am pictat primul inger: ingeroiul din deschidere. in seara asta o sa caut o rugaciune de deschidere si o s-o copiez cu grija langa dumnealui.
si tot asa, cu ajutorul Domnului, zi de zi.
asta asa, ptr ca rugaciunea e vorba mea cu Domnul si, ca atare, e unica si profund personala. si daca nu razbesc la rugaciunea asta, care e mea si numai a mea, atunci dau din gura ca un peshte in fata unui Hristos tot mai trist si mai indepartat.
