Hristos e desavarsit in fiirea Lui ca Dumnezeu si Om, iar masura chemarii pe care ne-o pune inainte poarta aceeasi pecete a desavarsirii: 'fiti dar desavarsiti, precum si Tatal vostru desavarsit este' - toata calea spre mantuire pe care Hristos ne-o dezvaluie are aceeasi masura a desavarsirii, a absolutului: dragostea pentru Dumnezeu este dragostea intregii fiinte, dragostea pentru aproapele inseamna 'a-si da viata' pentru fiecare om, fara nici o diferentiere (nici de rasa, nici de sex, nici de cultura, nici de nationalitate, nici de religie, nici de 'virtute' etc etc).
expresia cea mai fidela a desavarsirii la care obliga urmarea reala a lui Hristos este ca, in definitiv, Domnul ne spune limpede ca El Insusi este Calea catre mantuire: iar Hristos este Crucea Rastignirii; ce ne spune Hristos este, dincolo de nuantele de rigoare, ca numai facand din propria cruce insusi continutul vietii noastre, numai traindu-ne propria rastignire, putem urma chemarii Sale. ideea asta este baza Crestinismului: aceeasi idee este, insa, nebunie grecilor (intelectualii zilei de ieri si de azi) si sminteala evreilor (crestinii 'literei', nu cei ai Duhului)
intr-un final, sufletul simte ca hristosii acestia imblanziti, domnii astia dresati pe care ii modelam dupa nevoile noastre nu-l duc spre mantuire. sufletul simte ca drumul, calea pe care inainteaza nu este Calea care este Hristos Insusi, pentru ca indeparteaza de la Cruce. iar intelegerea asta tainica a sufletului creaza o tensiune in miezul omului: apare o neliniste, o stare de nesiguranta, o mustrare continua a carei sursa nu poate fi identificata exterior - si atunci, crestinul se arunca in ispitele de-a dreapta si devine, in timp, un rob al literei, incercand sa se dezrobeasca de mustrarea vie (si mantuitoare) a Duhului.
dar cinci acatiste zilnice nu vor mantui prin ele insele. si nici zece. si nici pelerinaje in care 'se fac' sapte manastiri pe zi. mantuirea nu vine nici din 33 de lumanari aprinse la miez de noapte, nici din recitat 'Tatal nostru' de 100 de ori timp de 40 de zile - nimic, nimic, nimic din toate cate face omul cu trupul si mintea lui nu-i vor aduce mantuirea. mantuirea vine din Crucea lui Hristos: acea Cruce pe care crestinul o leapada in taina atunci cand isi leapada aproapele; cand inima lui nu musteste dragoste (sau macar dorinta de a iubi) pentru oricine, inima aceea ii musteste moarte. cand inima nu i se aduce ca jertfa lui Hristos pentru a mantui pe oricare, inima aceea nu e a unui crestin.
---
iar lepadarea asta isi are vitejiile ei: cand sufletul simte ca omul a lepadat adevarata Cruce, da asa un razboi omului, incat acela sare si-si pune in spinare sute de alte cruci: toate straine lui Hristos, nici una mantuitoare. diavolul insusi e mare fauritor de cruci, pentru ca el stie ca numai una e mantuitoare: Crucea lui Hristos, Care e Dragoste.
Crucea lui Hristos este aceea pe care se rastigneste crestinul din dragoste pentru intreaga lume: orice alta cruce ucide. orice alta cruce e inselare. orice alta cruce e lepadare si pierzatoare de suflet. lepadare de Hristos este crucea aceluia care uraste in numele 'dreptatii'. lepadare de Hristos e si crucea aceluia care iubeste dupa orice criteriu omenesc: nationalitate, etnie, credinta, virtute etc. - singurul 'criteriu' al iubirii este chipul lui Dumnezeu, care este prezent in tot omul, dincolo de orice neajuns, dincolo de orice neputinta.
