cum sa incep un post despre dragoste? despre inabilitatea omului de a iubi?
credinta mea in dragoste este direct proportionala cu deznadejdea cu care imi agat mantuirea de mila lui Dumnezeu: daca nu as crede ca Dumnezeu este Dragoste, nu as vedea cale de mantuire pentru nimeni, nu numai pentru mine.
dincolo de aceasta Iubire, insa, nu cred ca exista dragoste. intre noi, oamenii, aici si acum, in viata asta, nu exista dragoste, exista numai egoism si aranjamente mult sau mai putin constientizate si care au de a face mai mult cu raporturi de putere, instinct de conservare sau nevoia de siguranta decat cu o umbra, macar, a ceea ce inseamna Dragoste.
vad asta tot mai limpede; de ani de zile ma conving ca dragostea intre oameni este imposibila: dogmatic, chiar, dragostea este porunca ultima a lui Hristos, cununa desavarsirii, indumnezeirea - nimic din toate astea nu stau in putinta omului / toate raman sa ne fie daruite de Hristos Insusi, odata cu trecerea din viata asta.
insa fie si numai din simpla experienta a vietii, imi este clar ca dragostea intre oameni nu poate exista decat in forme diluate, adanc deformate. nicaieri dragostea nu gaseste acea disponibilitate a sufletului de a iubi cu dragostea adevarata, dragostea care rastigneste; dar si invie.
in cupluri, dragostea este o negutatorie de piata - unul il va iubi pe celalalt numai atata timp cat celalalt ii intoarce dragostea: dragoste pentru dragoste, dragoste pentru fidelitate, dragoste pentru respect. nu stiu nici un cuplu care sa reziste in conditiile in care unul din cei doi nu isi respecta 'angajamentele' acestor clauze nescrise, dar mai puternice ca orice alta legatura. daca unul insala, celalalt isi retrage dragostea / daca unul aluneca intr-o patima dincolo de control (alcool, drog, violenta etc) celalalt se pune la adapost / daca unul nu este capabil sa aduca bani in casa ani de zile, sa faca copii sau sa se ridice la standardele intelectuale ale celuilalt, partenerul se simte 'neimplinit' si isi cauta 'implinirea' in alta parte.
lucrurile nu difera nici in relatiile dintre parinti si copii: parintii isi iubesc copiii limitat, departe de dragostea 'neconditionata' care este vanduta prin romane si telenovele. mitul dragostei materne nu este decat atat: un mit intretinut datorita nevoii societatii de a isi cosmetiza propriile sentimente. daca lucrurile ar sta altfel, avorturile ar fi ceva de ne-conceput: nici un motiv nu ar putea justifica uciderea unui prunc. insa lucrurile nu stau asa: copiii sunt avortati pentru ca parintii nu sunt intr-un moment bun al relatiei, pentru ca familia nu poate sustine financiar inca un membru, pentru ca deja sunt trei sau patru copii etc etc.
indeosebi aici, in relatia dintre parinti si copii, se vede mizeria pe care o imbracam cu numele iubirii. daca dragostea ar fi dragoste, nu ar exista avorturi, iar ideea prevenirii sarcinii ar ingrozi pe oricine: cum sa spui ca iubesti ceva ce impiedici sa primeasca viata?
la fel, daca dragostea ar fi dragoste, nu ar mai fi copii in orfelinate; indiferent de rasa lor, indiferent de varsta - fiecare copil ar fi binecuvantarea pe care o asteptam de la Dumnezeu. insa noi iubim pe alese, iubim asa cum unele produse din supermarket ne plac, iar altele nu: copilul asta e prea mare, acesta e prea tigan, iar asta e prea bolnav. noi nu iubim pentru celalalt, iubim pentru noi insine, pentru propria implinire.
daca dragostea noastra ar izvori din Dragostea lui Dumnezeu, atunci ar avea si jertfelnicia iubirii lui Dumnezeu.
insa caracteristica iubirii noastre este egoismul: noi iubim numai la schimb, numai daca suntem iubiti inapoi, numai daca raportul de iubire in care ne plasam cu celalalt nu ne pericliteaza libertatea, fericirea, implinirea.
caracteristica Iubirii lui Dumnezeu este golirea de Sine, daruirea, jertfa de Sine pentru implinirea celuilalt: dragostea ar trebui sa ne fie calea spre mantuire, insa ceea ce numim noi iubire este doar cozmetizarea unei mizerii, poleiala egoismului in care ne-am infasurat vietile, nevrand sa ni le pierdem.
dar numai pierzandu-ne viata ne putem castiga Viata - asta ar trebui sa stim fiecare, este baza crestinismului. dar si de existenta vre unui crestin autentic ma indoiesc tot mai mult.
