daca l-am iubit, aluneca impreuna cu el in moarte si o parte a vietii mele.
cand iubesc un om, parte din viata lui devine a mea, parte din ceea ce este viata in el se topeste intru mine si imi devine proprie, o asimilez ca pe hrana, ca pe aer.
iar omul moare. asa cum a murit de curand cineva pe care il iubesc. si cand moare, aluneca in moarte, odata cu el, si partea aceea din viata pe care am revarsat-o in el. in acelasi timp, desi s-a ascuns in moarte pentru o vreme, odata cu el s-a pogorat in moarte si o particica din viata mea, o 'doza' din sinele meu, o doza din ceea ce este viata in mine.
si trec anii; si oamenii in care ne revarsam vietile mor si, odata cu ei, murim treptat si noi. iar ei, desi pitulati dupa dantelaria intunecata a mortii, raman totusi cu noi / prin noi / in noi: prin viata aceea pe care au revarsat-o in noi, prin franturile acelea din sinele lor pe care noi l-am asimilat in propriul sine datorita iubirii care ne-a topit unii intr'altii.
si trec anii; si linia dintre viata si moarte devine tot mereu mai fragila. iar noi, pe masura ce ne revarsam unii prin altii inspre moarte, incepem sa fim tot mai mult si aici / si acolo: cei morti sunt tot mai diluati in moartea lor, iar noi, inca viii, tot mai diluati in viata noastra. si asta pana intr-o dimineata minunata in care:
nici nu mai conteaza unde esti, nici nu mai sesizezi o diferenta intre aici sau acolo. pentru ca viata ta e demult acolo si sinele tau a fost de mult, treptat, asimilat in moarte prin cei care te-au asimilat in propria lor fiinta prin dragoste.
si atunci moartea devine viata - si brusc, suntem toti impreuna, unul intr'altul, 'topiti' prin dragoste intr'un mare, unic si minunat Om. in Fata Negraita a Celui Care daruieste pururea exclusiv Viata.
